marți, 25 mai 2010

Festivalul de Teatru Underground şi Ovidiu Balint trebuie să rămână

În vreme ce, în România, legile scrise sunt ignorate ori încălcate cu voioșie, există, totuși, și o lege respectată cu sfințenie. Este o lege nescrisă, și, firește, autodistructivă; tocmai de aceea funcționează. Ea prevede ca orice inițiativă teatrală valoroasă și de succes să fie anihilată prin înlăturarea celui care a pus-o pe picioare. Așa se face că, de-a lungul celor de două decenii de libertate pe care le-am parcurs până acum, au fost desființate festivaluri precum acea minunată Întâlnire a școlilor și academiilor europene de teatre de la Târgu Mureș, Festivalul internațional de teatru de la Piatra Neamț, au fost decapitate teatre exact în momentul lor de maximă formă artistică.
În 2003, Aradul, a devenit, dintr-odată, capitala teatrului independent din România. Ieșirea bruscă și spectaculoasă din anonimat i s-a datorat lui Ovidiu Balint, directorul unei instituții al cărei nume era el însuși un handicap: Casa de cultură a Municipiului Arad. Dar festivalul Underground, inițiat și organizat impecabil de Ovidiu Balint, a reușit să reabiliteze până și acest nume de instituție ce părea compromisă pentru vecie. Și, peste numai doi ani, Underground-ul avea să devină internațional. Companii independente din Europa, cele două Americi și Asia au început să vină, an de an, și să ofere cele mai noi producții teatrale ale lor publicului arădean, purtând cu ele, la întoarcere, numele orașului de pe Mureș. Lansarea Aradului într-un circuit teatral internațional este o performanță la care pot privi cu invidie numeroase orașe mari din România (Cluj, Iași, Constanța, Timișoara ș. a.). În 2009, numele Casei de cultură a municipiului Arad figura pe afișe din New York, Tokio și Kamakura printr-un proiect nipono-americano-arădean. Pe parcursul celor opt ediții consumate până acum, Underground-ul a adus, la Arad, nu numai artiști tineri de mare valoare, dar și multe nume mari ale scenei și ecranului românesc: Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Claudiu Bleonț, Șerban Ionescu și alții.
Încheiată cu câteva zile în urmă, cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Underground a reunit un număr de 34 de spectacole din nu mai puțin de 11 țări: Anglia, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Polonia, România, Spania, SUA și Ungaria. Aceste cifre fac ca, în România, festivalul arădean să se situeze pe locul al doilea, ca număr de teatre și țări participante, după festivalul de la Sibiu. Toate aceste performanțe se datorează energiei manageriale a lui Ovidiu Balint. Prin urmare, conform legii nescrise semnalate la început, municipalitatea arădeană a decis înlăturarea lui Ovidiu Balint de la conducerea Casei de cultură Arad răpindu-i, astfel, publicului arădean un eveniment internațional important și privând întreaga mișcare teatrală independentă din România de cel mai important festival al ei. Inutil de adăugat, această decizie – motivată prin pretexte ridicole – va readuce Aradul în anonimatul din care nici măcar echipa locală de fotbal nu pare capabilă să-l mai scoată.
Prin urmare, solicităm municipalității arădene nu numai să renunțe la această decizie păguboasă în primul rând pentru viața culturală a urbei și pentru imaginea internă și internațională a Aradului, ci și să sprijine, în continuare, acest festival care și-a construit deja, prin eforturile constante ale lui Ovidiu Balint, o tradiție și un prestigiu pe care puține alte festivaluri din țară le mai au.

Theo Herghelegiu - regizor

Semneaza petitia: www.petitiata.ro/petitie-online.php?t=23336




duminică, 16 mai 2010

Programul Teatrului Bacovia 17-23 Mai

Luni, 18 mai 2010 ora 11.00

HANSEL SI GRETEL

Autor: dupa Fratii Grimm

Distribuţia:

Stefan Alexiu

Dumitru Rusu

Alina Simionescu

Nela Zare

Ionel Balu

Nicu Pascu

Iulian Albert Serban

Regia artistica: CRISTIAN TODICA

Decor & costume: CRISTINA CIOBANU

Muzica: CRISTIAN TODICA


Marti, 18 mai 2010 ora 10.00

HANSEL SI GRETEL

Autor: dupa Fratii Grimm

Distribuţia:

Stefan Alexiu

Dumitru Rusu

Alina Simionescu

Nela Zare

Ionel Balu

Nicu Pascu

Iulian Albert Serban

Regia artistica: CRISTIAN TODICA

Decor & costume: CRISTINA CIOBANU

Muzica: CRISTIAN TODICA


Duminica 23 mai 2010 ora 19.00

VISINATA DE AFINE

Autor: Cornel Udrea

Distribuţia:

Daniela Vranceanu

Stefan Ionescu

Anca Bucsa

Eliza Noemi Judeu

Florina Gazdaru

Bogdan Buzdugan

Regia artistica: ADRIAN GAZDARU